Asociatia ProRomania – Pentru ca nimeni, niciodata, sa nu mai fie nevoit sa lase Romania pentru alta tara

Nu e o noutate faptul ca cineva, undeva, ridica un site menit sa lupte impotriva neregulilor din tara asta. Stiu ca nu sunt singurul care isi doreste sa traiasca frumos, curat si civilizat. Stiu ca ne sunt bagate pe gat, zi de zi, modele strambe pe care ar trebui sa le urmam, in lipsa de altceva. Oameni de o calitate indoielnica, carora sa le dam votul nostru de incredere. Eu sunt unul din aia care nu pot sa aleaga din 3 rele pe cea mai putin rea. Nu pot, pentru ca stiu ca tot o alegere rea ar fi, indiferent cat de “blanda” ar parea in raport cu celelalte. Si atunci? Ce variante avem? Pai cred ca pot sa identific cu succes doua (si daca stie cineva mai multe, il rog sa mi le spuna si mie): prima optiune ar fi sa stam si sa ne plangem in continuare, in speranta ca, poate, copiilor nostri le va fi mai bine; cea de-a doua varianta e aceea in care alegem sa facem ceva, orice, care sa faca o cat de mica diferenta.

Intotdeauna astfel de idei sunt intampinate cu scepticism, si pe buna dreptate. In primul rand, se analizeaza credibilitatea persoanei care a initiat proiectul. “Cine-i domne’ asta, de unde a aparut?” Sunt intrebari perfect logice si absolut normale, in opinia mea. Am dat recent de un caz asemanator, un tip care a pus un site pentru o cauza buna. Scaparea lui a fost ca platforma pe care a ales-o pentru hosting (o platforma gratuita, bineinteles), ii baga automat reclame adsense de pe Google. Pe buna dreptate, comentariile primilor vizitatori au fost “Pai da, vrei sa faci bani pe spinarea noastra, nu suntem naivi”. Credibilitatea, ca multe alte lucruri de valoare, se castiga foarte greu si se pierde intr-o secunda. In al doilea rand, convingerea ferma ca nu se va intampla nimic, oricat de multe lucruri bune am incerca si am face noi. Pur si simplu, te izbesti de un zid de nesimtire, indolenta si nepasare, atat din partea celor care ne conduc cat si din partea oamenilor de rand. In acest caz, variantele pe care le avem sunt incredibil de simple si, surpriza, aceleasi ca cele doua prezentate anterior: putem alege sa nu facem nimic, sau putem alege sa ne implicam. In primul caz, stim 100% ca nu se va schimba nimic. In cel de-al doilea, mai exista de doi bani speranta. Nu mult, dar e ceva. Vedeti voi, pana la urma totul tine de alegerea fiecaruia.

Concret acum (pentru ca nimic bun nu s-a construit in lumea asta (numai) pe vorbe), cum as vedea eu inceputul acestui proiect:

1. Initial, sa ne intalnim aici, pe site, sau in alta parte si…sa stam de vorba . Da, pentru ca la inceput a fost cuvantul, nu? Sa vedem ce ganduri are fiecare, daca suntem pe aceeasi lungime de unda, daca parerile noastra coincid. Prefer din start varianta fata in fata, la o bere/suc din doua motive:
– n-as vrea sub nici o forma sa planeze vreo suspiciune asupra bunelor intentii care se afla in spatele acestui proiect – traficul pe blog, banii, nu fac scopul acestei initiative.
– se verifica, cred eu, seriozitatea si dorinta de implicare a fiecaruia dintre noi – pentru ca e foarte usor sa fim entuziasti (numai) in fata tastaturii, mai greu sa sacrifici o ora-doua din timpul liber pentru o cauza in care crezi.

2. Ideile cu care venim fiecare dintre noi le vom analiza impreuna si vom stabili care sunt urmatorii pasi de urmat. Toate aceste opinii, insa, trebuie sa graviteze in jurul ideii de actiune. Orice facem trebuie sa aibe un final, sa fie ceva concret. Altfel nu vom ramane decat o alta mana de oameni, bine intentionati, care au incercat ceva dar nu le-a mers.

3. In momentul in care ne-am adunat un numar de n persoane, infiintam o asociatie – adica ceva care sa aiba caracter juridic. In momentul asta, la adapostul legii (buna, rea, asa cum e), putem organiza diverse activitati – altfel am fi catalogati drept nebuni, derbedei sau mai stiu eu ce.

4. As vrea sa propun inainte cateva idei, care, bineinteles, pot fi discutate. In concluzie, as incepe prin a sensibiliza opinia publica in ceea ce priveste mizeria de pe strazi, din parcuri samd. Am merge, voluntar, sa adunam hartii, am planta pomi. Am merge (in weekend sau la sfarsitul zilei) prin case de batrani/copii si am dona fiecare ce poate, oricat de mic. Multi dintre noi n-or sa simta, probabil, lipsa unui tricou sau o pereche de pantaloni vechi – pentru un copil amarat insa, tricoul ala poate sa insemne totul. Sa mergem pe strada, cu insigne cu numele asociatiei in piept si sa ajutam batranii sa-si duca cumparaturile acasa – am vazut numerosi oameni, abia tarandu-se pe strada, cu plase grele dupa ei. O sa spuneti ca e putin, ca au mai facut si altii asta…Asa e, dar eu cred ca e cel mai bun lucru pe care-l putem face la inceput. Cred ca de aici pleaca totul, de la grija pe care o avem unii fata de altii: sa facem o diferenta cat de mica in viata celor de langa noi, sa re-invatam sa ne pese, inainte de a cere salarii si autostrazi ca-n Germania (daca vreti sa cititi o povestioara despre cum sa faci o diferenta in viata cuiva, o gasiti aici).
Pentru ca 99% din ceea ce se intampla acum in Romania e din vina nesimtirii noastre: a “seriozitatii” pe care o aratam la locul de munca, a mucurilor de tigara si hartiilor pe care le aruncam pe jos, a apelor si raurilor in care ne spalam masinile jegoase.

Trebuie sa ne facem auziti, noi astia care am ales sa traim altfel. Sa aratam celorlalti ca existam si nu mai suntem dispusi sa toleram mizeria (umana si morala) din jurul nostru.

5. Pe termen lung, trebuie sa avem in vedere infiintarea unui partid care sa poata participa la alegeri. E singurul mod prin care putem face o diferenta. Singurul mod prin care cetateanului de rand sa i se ofere un raspuns decent la intrebarea mereu actualului Caragiale: “Da’ eu cu cine votez?”

Stiu ca ma agat de un fir de pai…Stiu ca multora dintre voi ideea asta li se va parea o pierdere inutila de timp, o utopie. Stiu ca majoritatea vor rade in barba nepasatori, iar cei mai multi nu se vor implica. Stiu asta, si nu disper. Pentru ca eu vreau sa cred ca mai exista oameni ca mine, pentru care varianta neimplicarii nu e o optiune.

Eu chiar imi doresc ca nepotii si copiii mei sa traiasca intr-o Romanie frumoasa… sa nu mai fie obligati sa plece aiurea, in cautarea unei fericiri de cele mai multe ori iluzorii. Voi?